Sufletul meu m-a parasit. Suparat ca i-am stins fericirea, a ales sa plece dupa ce si-a scurs durerea in trupul meu fraged. A urlat, s-a zbatut si s-a desprins de mine cu nerusinarea unui strain. A plecat odata cu dragostea, satul sa mai fie hranit de orgoliu. A plecat speriat ca l-ar astepta o soarta in care ar sfirsi sufocat de realitate.
Da...multi raminem fara bucata invizibila care naste visele si sperantele noastre, blindetea, toleranta, fericirea, dragostea. Multi raminem cu o constiinta rece intr-o bucata mare de carne. Si nici macar nu ne dam seama! Se intimpla deseori pe nesimtite si ne trezim parte din multime! Devenim un personaj colectiv, fara idealuri, care nu mai plinge la filme siropoase, injura si critica, scuipa pe strada, tine cu dintii de ideile gasite prin carti sau pe la altii, nu mai cauta sa inteleaga si traieste doar sa atinga scopul comun. Destinul nostru se transforma intr-un actor care refuza sa mai faca spectacol si isi spune rolul pe nerasuflate.
Sintem atit de cruzi, incit nu suportam nici frumusetea. O ucidem mereu cu gindul ca ascunde lucruri murdare, fara sa intelegem ca pe ea nimeni nu o poate contrazice.
Tu nu te pierzi cind vezi atit de mult din tine la altii? Nu tremuri de frica atunci cind simti ca nu te mai poti surprinde?
Il voi recuceri. Il voi regasi la fel de sincer si de dulce, la fel de fericit sa ma aiba cum era cindva, cind ne lega iubirea. Sufletul meu se va intoarce pentru ca eu i-am simtit lipsa...
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu