...mi-e dor de cafeaua bauta dupa o noapte alba, cu multe filme de dragoste si vise imprastiate in pauze, de frigiderul aproape gol, dar de dulapul plin de haine, de oala de ciorba nefiarta, de vinul fiert cu scortisoara, baut in serile de iarna, de plimbarile de la 3 dimineata, care se terminau mereu dupa rasarit, de tine si de tine, de voi si de cum eram noi. Mi-e dor de un oras viu, plin de indragostiti si de verdeata, cu strazi care spun povesti si nopti care nu dorm niciodata. Mi-e dor asa cum ti-e dor de prima dragoste – mereu, dar degeaba. Chiar daca te intorci, nu are cum sa fie la fel. Parca ar fi o pedeapsa a timpului – daca trezesti trecutul, iti chinui prezentul.
Incepem prin a fi naivi, visatori, vesnic indragostiti si neinteresati. Raminem, probabil, la fel, dar ne trezim ca purtam o masca pe care o uritim in fiecare zi. Nu, nu vreau sa fiu cel care priveste realitatea in ochi si nu se abate nici o secunda. Nu vreau sa am buzunarul plin si sufletul gol - mi-ar fi frig toata viata. Nu ma intereseaza oamenii cu ambitii, cu personalitate aspra si neinteresati de fericire. Imi plac oamenii calzi, care rid mult si, mai ales, care iubesc atit de tare, incit sufletul lor ingenuncheaza de fericire.
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu