Povestea zilelor mele triste

Cand m-am desprins de mica mea lume, o durere fina mi-a rupt sufletul. Nu l-a sfarimat, dar l-a fisurat, atit cit sa il goleasca. Pe acolo s-au scurs toate pasiunile mele, care ar fi putut deveni mari iubiri. Si toate emotiile, care m-ar fi putut scapa de plictiseala. Pe acolo mi-am pierdut si visele, pentru ca de acolo venea o suferinta care ma tinea treaza. Nu m-am intregit, pentru ca, orice ar spune altii, acele rani nu trec niciodata. Dar am invatat sa imi asum nefericirea. Ce-i drept, cu cite un suspin la fiecare amintire, dar pretul nu e atit de mare. Poate cea ma grea lectie pe care am invatat-o a fost ca ceilalti au voie sa-mi greseasca. Pentru ca, uneori, fericirea unora costa lacrimile altora. Incercati iertarea, sa-I dati curaj sufletului vostru sa faca efoturi sa se umple, chiar si atunci cind are crapaturi.